"N-am scris nimic în legătură cu nepoata de-a cincea a d-lui Boc. Mi s-a părut inutil. Trăim într-o ţară în care morala e mai jos decât leul faţă de euro şi cade mereu. S-a tot zis că nepotismul este ceva obişnuit la politicieni. Adevărat, dar incomplet: nepotismul, năşia, cumnăţia, cuscria, într-un cuvânt neamuiala, sunt obiceiuri populare româneşti. Parcă-i aud pe cei care vor fi zis dând din membre: şi ce, domne, după ce Năstase a furat cu amândouă mâinile, după ce Tăriceanu a dat la străini petrolul din Marea Neagră, şi-a pus-o şi Boc ceva pe la cancelarie pe fetiţa aia deşteaptă, că are două facultăţi, şi ziariştii îi sar în cap. Oricum, e o justificare mai bună decât „colaterala“ invocată de Boc, care spune că n-are „niciun amestec“, fără să priceapă că astfel nu se scuză, se autoacuză. Căci premierul trebuia „să se amestece“, adică să interzică pre¬zenţa oricărei cimotii de-a
d-sale în aparatul guvernamental, indiferent de gradul de rudenie şi de competenţa pe post, de pe această poziţie putând ţine uşa închisă în faţa năvalei rubedeniilor întregii coaliţii la putere. Dar fiindcă ştie că n-o să se răscoale ţara de indignare pentru mica lui potlogărie, îi e de-ajuns ca să râdă în nas presei şi să-i dea înainte cu tupeu. Când neamuiala se va multiplica în avalanşă, d-sa va continua să declare senin „n-am niciun amestec“.
Asta gândeam alaltăieri. Ieri însă aflu că îmi făceam griji degeaba: până să mai vină şi alţii pe urmele nepoatei lui şi ale cumnatului lui Geoană şef la Eximbank, dl. Boc e primul care lărgeşte gaura cu levierul: şi-a pus şoferul de la partid consilier personal în cadrul Cancelariei.
Probabil, omul având o diplomă în inginerie alimentară, ca să facă meniuri de criză pentru dineurile premierului.
Din acest moment, pentru subsemnatul sensul concedierilor şi numirilor operate de premier e limpede: ceea ce îşi făureşte dl. Boc la Palatul Victoria se numeşte camarilă. Am mai văzut aşa ceva în istoria României. Această structură pseudopolitică, organizată pe principiul famigliei, este creată cu un singur scop: menţinerea la putere. Camarilei puţin îi pasă de guvern, de ţară, de popor, de orice în afara controlului protecţionist exercitat asupra vârfului de putere, pe care îl izolează de lume pretinzând că îl apără. Ce criză, ce reformă, ce măsuri, ce salvare, acest Nichipercea crescut în marsupiul Întunecimii Sale de la Cotroceni se pregăteşte să lupte numai şi numai pentru taburetul lui prim-ministerial.
Şi, totodată, încep să înţeleg şi de ce Caligula şi-a făcut calul senator: pentru că nu se inventase."Cristian Tudor Popescu- Gandul-26 feb.o9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu